WEDDCAMP 2019

De 4 ani la rând, pe la final de iunie ne indreptam catre cea mai mare conferinta destinata fotografiei de eveniment din Romania. În primul an ne-am îndreptat timid. Cu așteptări mici sau poate chiar deloc. Însă o foarte bună ocazie să cunoaștem în persoană mai mulți colegi de breaslă, să ieșim din bula noastră. Cum spuneam, timizi, distanți și puțin reticenți. Nu pentru că asta ar fi fost senzația dată de acest eveniment,  ci pentru că era prima dată când se reușea un asemenea eveniment in România, cu invitați romani și din afara țării. Eram sub incidența a prea multor prejudecăți! Acum însă, după 4 ani, oamenii s-au mai relaxat, nu total, dar este un progres intens. Suntem mai friendly unii cu alții, am descoperit că această întâlnire este poate singura ocazia anuală să ne revedem și să reinnoim relațiile, să împărtășim – căci între timp ne-am dat seama, mare parte din noi, că a împărți este mult mai onorabil și mulțumitor decât a ține sub cearceaf totul –  să ascultăm povești noi, să ne reevaluăm, să ne îmbogățim sau măcar să încercăm să aducem un plus de cunoștințe vieții noastre de fotograf, dar și de om frumos! Să bem, unii din noi  cât pentru tot sezonul de nunți când nu avem cum bea sâmbătă și duminică,  ca deh,  suntem fotografi la evenimente, să dansăm cu toate mâinile și picioarele in speranța că ce se întâmplă la Mamaia,  rămâne la Mamaia. Însă a avut Cristi Coman grijă de asta, în fiecare an , să păstreze câte o amintire cât de reală a tot ce a fost acolo. Și toate astea în doar 2 zile si 2 nopți! Nici măcar ca in basme, cu 3 zile si 3 nopți!

Ce a însemnat pentru noi, echipa FotoDumbravă acest Weddcamp?! O confruntare anuală cu ceea ce suntem și ce putem fi, ca o bucățică de zahăr ademenitoare pusă pe farfurie în fiecare an, poftind la ea foarte pofticios, la o distanță rezonabilă cât să te zăpăcescă, dar să nu o poți savura foarte repede!  A trebuit ca in fiecare an să încercăm mai mult, să muncim mai mult, să ne dorim mai mult, să căutăm și să găsim mai multă inspirație să ne putem bucura de această bucățică de zahăr până la ultimele firimituri.  Iar apoi să ne dorim alta! Astfel am reușit în fotografia noastră,  să ne bucurăm mereu de câteva astfel de bucățele de zahăr extraordinar!

Iar anul acesta am fost invitați, prin graiul lui Marius Tudor să povestim puțin la întreaga adunare, și nu prea micuță,  de cum am ajuns noi să facem din pasiunea noastră o afacere de succes, despre ce înseamnă pentru noi fotografia, cum o facem și cum întreținem balanța între haosul din viața unui fotograf și haosul unei vieți de familie cu doi copii! Ne-am agitat, emoționat, strofocat și dat peste cap de trei ori, ca Greceanul,  doar-doar om găsi paloșul magic să facă totul pentru noi! N-a mers! Nimic nu ar fi putut reduce la 50 minute de prezentare, cei 11 ani de muncă ai noștri! Poate doar dacă eram Vlad Eftenie, un speaker absolut înnăscut, îi ieșeau cuvintele la fel de natural și perfect acordate ca unei privighetori.  Sau poate doar dacă eram super-mega-bucuroși ca Silviu Popovici, visând că viața este un zbor lin. Sau poate dacă eram plini de atitudine ca Sabina Mladin, citiți și cu o mega-personalitate. Plini de sensibilitate ca Yana Peneva sau ca Philippe Swiggers sau poate cu umorul acela imbatabil tipic englezesc al lui Jon Mold, care vorba aceea, te ridică din orice boală. Sau poate dacă am fi trecut prin aproximativ 35 de workshop-uri ca Erika și Lanny Mann! Atunci DA, ne-am fi descurcat impecabil! Fără stres și fără emoții! Reușită %! Toată lumea happy!

Numai că noi suntem Ana și Daniel, eu jurnalistă și el grafician, fotografi de meserie, pasionați și muncitori, oameni simpli și deschiși! Atât de deschiși încât am zis că putem să deschidem noi conferința! Și așa a și fost! Cu Dumnezeu înainte, am reușit să atingem aproape tot ce ne-am propus. Să prezentăm publicului o poveste reală și actuală, o echipă strânsă și sustenabilă, o experiență unică, dar din care se poate învăța oricând! Cu mari emoții, cea mai mare conferință de fotografie din România, la un nivel foarte înalt! Suntem mândri că am pășit înainte, un pas micuț pentru câte mai vrem să facem și să zicem, dar un pas important de curaj și de conștientizare a ceea ce putem face mai mult și mai bine!

Va mulțumim că ați avut încredere în noi!

Cât despre Weddcamp, ne impresionează anual cu ce mai are de oferit, cu puterea și încurajarea pe care le-a oferit-o fotografilor din România, cu suportul lor și cu reușitele de a-i cunoaște pe cei mai importanți fotografi de eveniment din lume!

Ne vedem la weddcamp 2020!

https://www.weddcamp.com/

weddcamp fotodumbrava__01

Fara comentarii

Adauga comentariu

Highslide for Wordpress Plugin