2011
01.06

Micutul Robert, cu chipul dragalas si jucaus, a fost crestinat in fata lui Dumnezeu vinerea, la Manastirea Pasarea, urmand ca petrecea data in cinstea lui sa aiba loc in ziua urmatoare. Parintii micutului ne-au contactat foarte din scurt timp, dar spre bucuria noastra am avut liber. Este impresionanta slujba crestinarii intr-o manastire, nu-i atata agitatie si rugaciunea spusa in numele botezatului rasuna cu mai multa rezonanta in sufletele noastre. Robert, care si-a capatat numele sfant de Florin de la o maicuta din incinta Manastirii, a fost cel mai cuminte bebelus fotografiat, linistit, si-a acceptat ritulaul cu prea multa barbatie pentru un bebelus de cateva luni. Insa, dupa slujba, cand o maicuta ne-a invitat sa servim alaturi de ea o ceasca de cafea, micutul Robert a parut ca nu mai poate rezista agitatiei din jur si incet-incet a inchis ochisorii si si-a cerut bine-meritatul somn.

Robert Florin, iti dorim sa cresti mare, sa-ti pastrezi puritatea si frumusetea cu care ne-ai incantat si sa-ti faci parintii mandri de realizarile tale!

Cu drag, Ana si Daniel!

2010
12.30

Centru de Ingrijire si Asistenta Pucioasa, un loc despre care nu multi stiu ca exista sau nu vor sa-si mai aminteasca de existenta lui. Acesta este caminul a 59 de batrani cu probleme de sanatate, toti fiind declarati cu handicap in momentul internarii. Fie ca sunt gasiti abandonati pe strada, fie ca propria familie ii aduce aici, uitand de ei cu anii, acesti batrani isi deapana impreuna cele mai frumoase amintiri ale vietii, singurii care ii asculta sunt asistentele, ingrijitoarele, bucataresele. Din cand in cand, cate un suflet cald vine sa le imparta daruri, poate un suc, poate o prajitura, poate un fruct sau poate doar sa stea de vorba cu ei. Si pentru ca in perioada Sarbatorilor de Iarna, incercam sa daruim cat putem din ce avem, dj Madalin Anghel s-a gandit sa faca o bucurie acestor oameni. Alaturi de mine si sotia mea Ana-Maria, Mihaela si Ovidiu, Octavian si Cristina au incercat sa le readuca zambetul pe buze, amintindu-le ca si pentru ei exista Mos Craciun. Mihaela, Octavian si Ovidiu au cantat colinde si muzica de petrecere, Daniel le-a surprins emotiile, zametele si lacrimile din privire, iar Cristina si Ana le-au impartit fiecaruia cate un mic dar, alimente si haine. Pe cat de batrani si bolnavi sunt au simtit ritmul muzicii, s-au ridicat la dans, au valsat pe Mai vino iar in gara noastra mica si au incins o hora in amintirea balurilor de odinioara. Nu a fost greu sa ii privim in ochi si sa ne aducem aminte de bunicii nostri, poate si acesti batrani, la randul lor, au crescut o nepotica sau un nepotel. Ne-am bucurat alaturi de ei si vom incerca sa ne aducem mereu aminte ca si noi vom fi batrani si vom avea nevoie de o mana de ajutor candva!

2010
12.24

2010
12.15

Stefania si Doru, luna de miere si TTD

Cu ce amintiri ramai din luna de miere?! Unii poate au noroc sa ramana cu amintirea locurilor exotice pe care le-au vizitat, altii chiar sa se intoarca trei in loc de doi :D si o parte din ei isi doresc sa retraisca emotiile petrecerii de nunta, dar cum nu poti chema inca o data invitatii, lautarii sau sa inchiriezi localul, fotograful este singurul potrivit pentru o sedinta foto de neuitat ;) . Stefania si Doru s-au gandit ca in luna de miere vor sa se relaxeze pe malul Marii Negre si sa-si dedice o zi numai pentru fotografii, Stefania sa nu mai fie stresata ca isi va murdari rochia sau Doru ca nu ii va mai sta camasa si sacoul la dunga :D . Ne-am trezit in zori de ziua, eu foarte de ziua, pe la 2 a.m., sa prindem rasaritul si plaja goala, sa fim fresh si cu chef de joaca, sa ne racorim in apa marii si sa facem orice vrem. O zi superba si un soare puternic, pacat doar ca nu am prins cativa nori pufosi pe cerul albastru…se potriveau perfect cu accesoriile Stefaniei.

Stefania si Doru, va multumesc pentru rabdare! Enjoy!!!

Cu drag, Daniel!

2010
12.05

“Si dac-ai sti cat te iubesc,/ Cu tine-adorm si ma trezesc,/ Cu tine-mpart tacerile unui cuvint./ Si dac-ai sti cat te iubesc,/ Cat as dori sa-ti multumesc./ C-ai aparut si ca existi pe-acest pamint.” – De cate ori ma suna noaptea, imi canta melodia asta si stateam minute in-sir de vorba si radeam si ne povesteam cate-n luna si-n stele…eram indragostiti!- Madalina si Andrei sunt si acum indragostiti, se simte din priviri, din vorbe si din tot ce ii inconjoara. Se cunosc de 5 ani si nu au incetat nicicand sa-si alimenteze dragostea ce si-o poarta chiar si in perioada cand ii desparteau 80 km. Distanta Bucuresti-Targoviste li se parea o plimbare placuta si usoara la gandul ca vor fi din nou alaturi unul de altul!

Cine il cunoaste pe Andrei si gasca lui de prietenii stie ca petrecerea de nunta nu avea cum sa nu fie o reusita din toate punctele de vedere, iar cine o cunoaste pe Mama Vio, imi va da dreptate ca a facut tot ce putut pentru ca ziua Madalinei si a lui Andrei sa fie perfecta, asa cum sunt ei. Asa cum prevesteam in povestea din ziua cununiei, sala a parut parca neincapatoare pentru cei 300 de prieteni care i-au inconjurat pe miri cu multa distractie si voie-buna.

Fotografiile mele nu au facut decat sa pastreze intacta amintirea celei mai frumoase zile din viata lor ca si cuplu!

Pentru Madalina, La Multi Ani! Pentru Andrei, sa nu uiti sa-i multumesti mereu sotiei tale „ C-ai aparut si ca existi pe-acest pamant”, iar pentru Familia Paunesc Jr.- Casa de Piatra!

Cu drag, Daniel!

2010
12.03

Pentru copii, Sarbatorile Iernii reprezinta cea mai frumoasa perioada a anului. Ei asteapta cu mare nerabdare si pe cat pot de cuminti sa vina iarna, sa ninga, sa ii vada sania lui Moshu’ cum zboara lin pe deasupra orasului, sa simta mirosul cald de cozonaci si mere cu scortisoara sub bradul frumos imbodobit cu zeci de stelute si bomboane colorate, sa colinde la tara la bunici nuci si mere si covrigi…dar si noi, toti, devenim copii in preajma Sarbatorilor. Pacat ca magia Craciunului dureaza doar cateva zile…Noi venim in intampinarea voastra, a parintilor, a bunicilor, a matusilor, a prietenilor, a copiilor din noi, cu un cadou frumos pentru cei dragi, o amintire placuta care nu face altceva decat sa va raspandeasca in case, intreg anul,  mireasma Sarbatorilor de Iarna, sa v-aminteasca cu drag de fiecare Craciun – O SEDINTA FOTO de Craciun,  langa brad alaturi de intreaga familie.

Va asteptam cu drag de Sarbatori sa ne colindati!

Pana atunci, stergeti bine ghetutele, imodobiti bradul si asezati lapte si prajiturele sub el, tiptil-tiptil Moshu’ va veni!                             Cu drag, Ana si Daniel!

Sedinta foto incepand de la 100 ron!

Optional, oferim calendare de birou, calendare de perete, felicitari – toate personalizate, photobook-uri, colaje mari si mici, tablouri de perete.

2010
12.03

Asteptandu-l pe Moshul…!

“Draga Moshule, cred ca ma cunosti deja, eu sunt Teodora Ana-Maria, sti tu, fetita aia mica si frumoasa si un pic, dar doar un pic nazdravana :D , care sta in Targoviste si merge inca la gradinita. Imi place tare mult la gradinita ca stau cu mamaita toata ziua si invat multe poezii si cantecele si acum am inceput sa scriu si sa citesc. Nu vreau sa iti cer prea multe pentru ca tu sti cel mai bine ce sa  ne aduci, dar te rog, Moshule, te rog foarte mult sa faci tu o vraja sa treaca timpul mai repede si mami sa vina cat mai curand acasa, ca mi-este foarte dor de ea. Eu voi sta cuminte pana atunci. Am impodobit bradul, mi-am curatat bine-bine ghetutele, am scris scrisoarea asta impreuna cu mamaita si am stat toata noaptea si te-am pandit, mi s-a parut ca te vad, apoi cred ca am am adormit ca nu  mai stiu ce s-a intamplat… “

2010
11.30

“Cand Dragos s-a mutat la mine in cartier, mi se parea ca e cel mai frumos baiat pe care l-am vazut vreodata, sentimentul asta il am si astazi :) . Eram hotarata cu orice pret ca el sa-mi fie printul din poveste la care am visat de cand eram mica. Bine, pe vremea aceea inca ma uitam la Sandy Bell si desenele animate ale copilariei imi calauzeau inca pasii in lumea viselor si, alaturi de prietenele de la bloc, aveam universul nostru. Dragos era si este frumos, plin de cavalerism si pus pe sotii, era Leonardo Di Caprio al vremurilor noastre. Destinul m-a ajutat si mi-am ales printul potrivit, perfect si care, impreuna cu  mine, sa formeze o familie si o pereche, zic eu, potrivita!” Potrivita este poate un cuvant prea sarac in continut pentru a descrie chimia dintre Cristina si Dragos. O printesica cu parul bucalat si blond, un cavaler inarmat cu toata dragostea din lume pentru a o proteja pe Cristina. Nu m-am intalnit cu Dragos de prea multe ori inainte de ziua nuntii, dar nu mi-a fost greu sa ii observ caracterul nobil si buna-educatie pe care a primit-o de la mama si tatal lui, doi oameni deosebiti. Nu treceau mai mult de cateva minute pana cand Dragos sa nu o intrebe pe Cristina daca ii este bine, daca ii este frig sau are nevoie de ceva, terminandu-si mereu vorbele cu un sarut tandru pe mana, parca nu vroia sa ii rapeasca din farmecul pe care printesa lui il emana in rochie de mireasa. Am colaborat si ne-am imprietenit cum nu se poate mai bine pentru ca la sedinta foto sa fim cu totii relaxati si sa uitam de tot ce este in jurul nostru, captand pentru totdeauna momentul lor, al Cristinei si a lui Dragos.

Reusita petrecerii a fost in totalitate meritul lor, iar de reusita fotografiilor am incercat sa ma ocup eu alaturi de Ana.

Cristina si Dragos, sa va iubiti, sa fiti frumosi, sa aveti o viata cat mai bogata, iar pentru tine, Cristina, felicitari pentru ca nu ai incetat niciodata sa visezi. “Atunci cand incetam sa visam, suntem deja morti!”

Cu drag,  Ana si Daniel!

2010
11.16

Cand te casatoresti ti se pare ceva extraordinar, nu numai pentru ca te gandesti ca iti vei cladi viitorul alaturi de cineva, dar  ca toate visele si planurile se vor face in doi si ca nu va exista nimeni mai important decat sotul sau sotia ta. Asta pana cand apare primul copil, apoi al doilea si tot asa. Atunci toate preocuparile se schimba si intregul tau univers se invarte in jurul copilului tau, iti vei dori sa ii oferi totul, sa fie cat mai protejat, sa se bucure de tot ceea ce exista in jurul lui si, cel mai important, sa fie inconjurat de cat mai multa iubire, toata iubirea, toti sa il iubeasca si tot ar fi insuficient. Laura, mamica Brianei, este o astfel de mamica, pentru care copii reprezinta universul sau si cata dreptate are… Probabil nu se poate explica in cuvinte ceea ce simti decat in momentul cand iti vei tine copilul in brate, insa eu am incercat sa surprind in imagini dragostea, afectiunea, rabdarea, devotamentul si daruirea cu care o intreaga familie ii multumeste lui Dumnezeu pentru darul oferit. Briana Costina, o gaza micuta, inca nu a realizat pentru ce atata zarva si agitatie in jurul ei pe 10 octombrie 2010, dar sigur  mami si tati, si mamaie si tataie si, mai, ales, Rares, ii vor povesti amanunte din ziua botezului  si cu ajutorul meu, isi vor aduce aminte cu placere de ziua aceasta.

Briana, multumesc pentru timpul acordat, chiar daca asta a insemnat sa te fur un picut de la lapticul tau!

Cu drag, Ana!

2010
11.12

Catinca Andreea – fetita cu ochii de turcoaz, Botez JW Marriott!

Sa lucrezi cu bebelusii este dificil, dar foarte interesant si placut. Sa ii vezi cum te privesc cu ochisorii mari si curiosi! Cum fac fel de fel de mutrite si la cel mai mic semn ca ii deranjezi, nu se jeneaza sa te intimideze prin plansul lor puternic, de parca atunci si-ar rupe plamanii! Catinca m-a hiptonizat si cred ca oricine o vede ramane impresionat de frumusetea ochilor! Mami si tati, trebuie sa aveti mare grija cu o asa domnisoara, va fura inima multor cavaleri. Bianca si Cosmin, nu stiu daca au o descendenta regala, insa rafinamentul si eleganta lor m-au facut sa imi aduc aminte de balurile regale si casele boieresti pe care am avut ocazia sa le vad in filme sau sa mi le imaginez din povestile bunicilor. E de inteles de unde a preluat Catinca atitudinea de printesa cu care m-a intampinat, iar pe parcursul sedintei foto, realizata printre picaturi, a fost un model ascultator si foarte cooperant. Pentru petrecerea de bun-venit a micutei, mami si tati nu puteau alege un local mai potrivit decat JW Marriott. Tati nu este un pianist prea bun :D , dar si-a dat toata silinta pentru Bianca iar eu l-am sustinut, pentru o sedinta foto speciala J.

Catinca, Bianca si Cosmin, va multumesc pentru placerea si onoarea de a va fi alaturi intr-o zi atat de speciala!

Pe curand, Daniel!

Highslide for Wordpress Plugin